Luna mai este perioada recoltelor bogate si in care toate lucrurile parca prind viata si simturile ni se dezmortesc. Este momentul perfect pentru a ne umple frigiderul cu alimente gustoase si sanatoase de sezon.
Iata fructele si legumele specifice lunii mai:
Salata verde
Salatele fresh de primavara sunt o revigorare si o alegere foarte sanatoasa. Gândeste-te ca o tufa mare de salata verde are doar 75 de calorii, asa ca te poti bucura de ea fara restrictii. Este bogata in vitaminele A, C si acid folic.
Sparanghel
Cel mai bun sparanghel se gaseste in luna mai, fiind sezonul lui. Este un aliment slab in calorii, extrem de sanatos si indicat in dietele de slabire datorita continutului de 90% apa. Este o sursa bogata de vitaminele C, B si E si acid aspartic.
Mazarea
În luna mai ne putem bucura de mazare proaspata, absolut delicioasa! Este sanatoasa, cu un continut ridicat de fibre si vitamine. Mazarea este indicata in curele de slabire pentru ca, desi nu are multe calorii, ofera senzatia de satietate.
Aghinarea
O leguma pe care o gasim cel mai des pe piata in luna mai. Aghinarea are multe beneficii asupra sanatatii si este cunoscuta pentru efectul sau vindecator asupra tulburarilor digestive si pentru pentru reglarea glicemiei si a tensiunii arteriale.
Capsune
Capsunele românesti se coc la jumatatea lunii mai, asa ca nu rata ocazia sa cumperi daca le vezi prin piete. Sunt foarte sanatoase, extrem de gustoase si cu un continut ridicat de vitamine C, B, E si K, dar si de fier, sodiu, fosfor, magneziu, calciu si potasiu.
Caisele
Luna mai este de asemenea luna caiselor proaspete si pline de gust. Le poti servi drept o gustare delicioasa intre mese. Sunt bogate in vitamina A si potasiu, cu beneficii cunoscute pentru imbunatatirea vederii, a sistemului imunitar, reproducator, dar si pentru sanatatea pielii, a dintilor si a oaselor.
Ceapa verde
Salatele de primavara parca sunt mai delicioase cu putina ceapa verde! Este o sursa buna de vitamine B si C, fosfor, acid folic, potasiu si mangan, nutrienti cu puternic efect antioxidant, prieteni cu sanatatea si silueta ta.
Cirese
Este in sfârsit aici - anotimpul celor mai bune si proaspete cirese! Sunt delicioase, bogate in fibre si au foarte putine calorii, asa ca sunt alegerea perfecta daca vrei sa slabesti si esti in cautarea unei gustari sanatoase.
Rubarba
Sanatoasa si foarte aromata, rubarba este o planta pe care o poti consuma prospata in lunile mai-iunie. Contine multe minerale, vitamina C, calciu, fier si fosfor si da un gust unic mâncarii.
Fasolea verde
Un aliment numai bun de consumat in timpul dietelor de slabire si nu numai. Fasolea verde se numara printre legumele bogate in proteine, vitamina K si fibre si are un efect detoxifiant asupra organismului.
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Inchide